Seară de film german

Afis-film_resCentrul Cultural German Iaşi vă invită la prima Seară de Film German din acest an, miercuri, 25 februarie 2015, începând cu ora 18.30, în sala Bertolt Brecht. Va fi prezentat filmul german “O zi în Europa” (One day in Europe) în regia lui Hans Stöhr din anul 2005.

Filmul „O zi în Europa” redă patru povești despre problemele de comunicare, care au loc în aceeaşi zi în patru orașe diferite (Berlin, Istanbul, Moscova și Santiago de Compostela). Meciul din Liga Campionilor dintre Galatasaray și Deportivo La Coruña, care are loc la Moscova în aceeaşi zi nu face decât să agraveze situaţia.

Filmul arată cum patru turiști diferiţi aflaţi în patru locuri diferite interacționează cu poliția locală după ce au fost jefuiţi sau înscenează organizarea unui jaf cu intenția de a obţine un raport de la poliție pe baza căruia să îşi revendice asigurarea. Meciul de fotbal în sine  joacă un rol secund în filmul care arată cât de absorbiţi sunt polițiștii de meci și cât de puțin le pasă de problemele turiştilor

Filmul va fi subtitrat în limba engleză.

Intrarea este liberă / Cu sprijinul Institutului Goethe.

Mai multe detalii aici.