Săptămâna Masteratelor de la Drept – Ediția a III-a 2017

17352557_1411446595580596_5596795134508668520_nAsociația Studenților la Drept, Grupul de Inițiativă al Masteranzilor la Criminalistică, împreună cu studenţii de la Facultatea de Drept, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează în perioada 27 martie – 2 aprilie 2017, Săptămâna Masteratelor de la Drept. Proiectul se va derula pe parcursul unei săptămâni, în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și vine în sprijinul celor interesaţi de aprofundarea cunoştintelor în domeniul juridic.

Cultura juridica, în România, nu a fost promovată la adevăratul ei nivel, fiind pusă într-un con de umbră. Diferențele dintre ceea ce este prezentat în mediul televiziunii sub forma serialelor cu foarte mare priză la public și ceea ce se întâmplă în realitate sunt foarte mari. Tocmai din aceste motive considerăm ca fiind potrivită informarea tinerilor cu privire la tot ceea ce presupune activitatea de jurist.

Progresul tehnologic, circulația informațiilor, necesitatea combaterii fenomenului infracțional atât la nivel național, cât și internațional, în baza tratatelor ratificate de țara noastră a oferit posibilitatea înnoirii mecanismelor folosite în acest domeniu, a însușirii noilor tehnici de investigare, precum și crearea cadrului universitar de formare a viitorilor juriști.

În cadrul acestui proiect se vor organiza patru conferinte, cu prilejul cărora studenți ai facultății, profesori universitari și invitați de la diferite instituții vor trata și vor dezbate împreună cu participanții diferite probleme din domeniul dreptului afacerilor, dreptului european, științelor penale și criminalisticii.