Competiţie pentru o vizită de studiu la Parlamentul European

Dacă ai călătorit recent în Uniunea Europeană, cumperi produse online sau folosești internetul și telefonia mobilă, atunci deciziile Parlamentului European te influențează în fiecare zi.Arată cum printr-o idee originală (un selfie, infografic, material video, etc.) si vei fi premiat!

Tarifele de roaming, mobilitatea academică și cea profesională, libera circulație a bunurilor și a oamenilor, fondurile europene, drepturile omului și multe altele depind în spațiul Uniunii Europene de Parlamentul European.

EurActiv România, cu sprijinul Biroului de Informare al Parlamentului European în România și HotNews România lansează concursul ”#PEînțelesultuturor”.  Competiția este dedicată tinerilor și premiază materiale originale care ilustrează efectele activității Parlamentului European.

Poți participa dacă eşti cetățean român cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani. Trebuie doar să completezi un formular online care conține: date de identificare, un material care să ilustreze efectele în viața de zi cu zi ale activității Parlamentului European (poză, desen, caricatură, material video, infografic, animație sau eseu) și un scurt eseu de maximum 1500 de caractere care să descrie intenția autorului.

Termenul limită de înscriere este 13 decembrie 2015.

Trei câștigători vor fi anunțați în luna ianuarie 2016. Premiul va consta într-o vizită de studiu de trei zile la Bruxelles la Parlamentul European.

Dacă aveți întrebări le puteți transmite la adresa: [email protected]

Documente relevante:

Concursul face parte din proiectul YouthParlamentor, finanțat de Parlamentul European/ Direcția Generală Comunicare.

Youth Parlamentor se adresează tinerilor, aducând împreună preocupările acestora și activitățile Parlamentului European într-un format media inovativ.

Obiective specifice:

  • Promovarea Parlamentului European și creșterea vizibilității activităților sale, inclusiv a anunțurilor și comunicatelor sale, în rândul publicului român, în particular în rândul tinerilor cetățeni români.
  • Creșterea conștientizării în rândul tinerilor români a importanței Parlamentului European și a rolului său în cadrul Uniunii Europene, inclusiv a efectelor pe care activitățile sale le produc în viața zilnică a cetățenilor europeni.
  • Informarea tinerilor cetățeni români cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani în ceea ce privește valorile, activitățile, politicile și inițiativele Parlamentului European.

Vezi sursa articol.

EP