Job în echipa de content online a Reprezentanței Comisiei Europene în România

Știai că România e a șaptea putere în Uniunea Europeană? Altfel spus, a șaptea voce în Europa. Dacă ne punem mintea, putem influența mersul continentului. Ai vrea să afli cum putem face asta? Știi câte ceva despre instituțiile oficiale europene? Dacă ești pasionat de Europa și aceste subiecte, dacă ai vrea să știi mai multe și să-I ajuți și pe alții să afle mai multe, vino să lucrezi cu noi în echipa de content online a Reprezentanței Comisiei Europene în România.


Ar fi bine:

-să ai experiență de muncă de cel puțin un an

-să fii absolvent de studii superioare în domeniul economic, politic, social sau comunicare

-să cunoști FOOOARTE BINE limba română și limba engleză (cel puțin)

-să te simți acasă lucrând online.

Trimite-ne un CV (preferabil Europass) și o scrisoare de motivație alcătuită din trei părți:

1. un tweet

2. un post de Facebook  

3. un articol de max. 400 de cuvinte, despre cel mai important subiect pentru care ar trebui România să-și folosească influența în Uniunea Europeană.

Tweet-ul trebuie să ne convingă că vrei să faci parte din echipă, postarea pe Facebook să ne convingă că tu ești cel mai potrivit pentru acest post, iar articolul nu trebuie să ne convingă de nimic, dar să ne arate că ai o opinie (oricare ar fi ea).


Scrie-ne la adresa de mail [email protected] și pune în titlul mesajului unul dintre cuvintele star, fractal sau mandala.