Conferința ,,Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor”

Conferința ,,Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor”

Facultatea de Psihologie și Științe afis-conferinta-Daniel-David-29-aprilie-2015ale Educației a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” și Centrul de Dezvoltare Personală și Formare Profesională organizează miercuri, 29 aprilie 2015, de la ora 12.00, în Aula Magna ,,Mihai Eminescu”,  conferința ,,Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor- Cum suntem? versus Cum credem că suntem?”, susținută de prof. dr. Daniel DAVID, Universitatea ,,Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca.

Conferinţa este o avanpremieră a lucrării „Psihologia Poporului Român. Profilul Psihologic al Românilor”, care urmează să apară în prima jumătate a acestui an la Editura Polirom.

Lucrarea este un tribut academic adus academicianului Constantin Rădulescu-Motru şi românilor.

Conform autorului, psihologia românilor poate fi abordată în mai multe paradigme:

  • cum suntem (profilul psihologic de suprafaţă);
  • cum am putea fi (profilul psihologic de adâncime/potenţialul pe care îl avem);
  • cum credem că suntem (autostereotipuri)?;
  • cum cred alţii că suntem (heterostereotipuri) şi
  • cum vrem să fim (modelul psiho-cultural ideal).

Conform prof. dr. Daniel DAVID, una dintre concluziile majore ale lucrării este că deşi românii „se cred” aşa „cum nu sunt”, totuşi „se cred” aşa „cum ar putea să fie”. Aşadar, proiecţia lor – „cum se cred” – nu reprezintă o iluzie pozitivă, ci un optimism realist. De aceea, în cazul românilor există o şansă foarte mare pentru dezvoltare şi evoluţie în direcţia unui model psiho-cultural ideal.

Pentru a înţelege corect profilul psihologic al românilor, autorul a analizat toate studiile de specialitate publicate până în ianuarie 2015 pe această temă şi a demarat o serie de studii proprii. Totalul subiecţilor care au intrat în studiile analizate (derulate în lucrare) depăşeşte 50000 de români, din diverse zone ale ţării, cu vârste de la 2 ani la +80 (multe analize fiind pe eşantioane reprezentative naţional).

Sursa: www.uaic.ro