Premiul de Excelență IER pentru organizarea MEU Iași 2018

Asociația Studenților la Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are onoarea de a primi Premiul de Excelență pentru promovarea spiritului și valorilor europene, acordat de către Institutul European din România în cadrul conferinței anuale IER, ca urmare a implementării și organizării proiectului Model European Union Iași 2018.

În data de 14 decembrie 2018 a avut loc conferința anuală a Institutului European din România, cu tema Unitate în diversitate. UE încotro?. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, în marja Președinției României la Consiliul UE, și și-a propus să aducă în atenție teme de interes atât pentru România, cât și pentru UE în ansamblul ei. Totodată, conform tradiției, conferința s-a încheiat cu festivitatea de decernare a Premiilor de Excelență IER, aflate în acest an la cea de-a IX-a ediție.

Model European Union Iași este un proiect prin care se încearcă a se ajunge la tinerii care au deja dezvoltată o afinitate pentru ceea ce reprezinta Uniunea Europeană, dar și la cei care își doresc să o înțeleagă mai bine și să le ofere cadrul adecvat în care să aibă posibilitatea de a experimenta o simulare cât mai fidelă a procesului decizional al Uniunii. Este vorba despre un proces și o experiență de învățare complexă și activă. Dincolo de aceasta, încercăm să menținem valorile europene cât mai prezente în conștiința tinerilor din România, dar și de peste granițe, deorece, odată cu cea de-a doua ediție, proiectul a devenit unul internațional. Astfel, conferința a căpătat plus-valoare, prin faptul că tineri din diferite culturi, dar cu aceleași interese, au un mediu în care pot face schimb de viziuni, convingeri și perspective. Conferințele care urmează tiparul Model European Union au capacitatea de a forma o comunitate în randul tinerilor care aleg să participe, iar acest rezultat nu poate decât să declanșeze un lanț de beneficii în rândul societății noastre.

Cea de-a 3-a ediție va avea loc în perioada 5-10 martie 2019, în apropierea alegerilor parlamentare, iar după cum schimbările vin de la oamenii informați, încercăm să ridicăm nivelul de conștientizare, să punem în evidență impactul pe care îl poate avea participarea activă a tinerilor în luarea unor decizii care îi privesc în mod direct.

Model European Union Iași 2019, bucurându-se și în acest an de oportunitatea de a fi organizat sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, își propune și de această dată să creeze cadrul optim pentru simularea procesului decizional al instituțiilor Uniunii Europene, oferind astfel participanților șansa de a analiza substratul activităților întreprinse de către UE. Ne așteptăm la un număr mult mai mare de participanți, veniți din toate colțurile Uniunii Europene, principalul obiectiv al nostru fiind răspândirea printre tineri a cunoștințelor privind Uniunea Europeană și a rolului statului nostru în contextul european, precum și importanța votului pentru a determinarea cursului Uniunii Europene și promovarea alegerilor europarlamentare din 2019.
Având în vedere și evenimentul deosebit de important desfășurat începând cu 1 ianuarie 2019 și anume preluarea de către România a președinției Consiliului European, ne-am propus să atragem atenția acestui fapt prin alegerea subiectelor de dezbatere în conformitate cu agenda și prioritățile statului nostru pentru viitorul european.

Pentru înscrieri, puteți completa următorul formular până pe 24 decembrie: https://goo.gl/forms/fchIV9viODBDY8ug2
Pentru mai multe detalii ne puteti trimite un email la adresa [email protected]

Comments are closed.